cel mai mare site de cadouri

3/10/2010



Istoria papusi babie

Mă cheamă: Barbara "Barbie" Millicent Roberts
M-am născut: prima apariţie - 9 martie 1959
Mama mea este: creatorul Ruth Handler

Barbie este cea care a revoluţionat lumea mondială a păpuşilor. Creată de Mattel şi lansată în 1959, Barbie este astăzi una dintre cele mai căutate şi apreciate păpuşi din întreaga lume. Cea care a construit prototipul este femeia de afaceri Ruth Handler, ea inspirându-se după modelul unei păpuşi nemţeşti numită Bild Lilli.
Ideea i-a venit în timp ce îşi privea fetiţa jucându-se cu păpuşi din hârtie. Acestea erau singurele jucării, de acest gen, de care se puteau bucura copiii. Realizând că ar putea fi o afacere foarte bună, Ruth a început să se gândească serios să creeze o păpuşa adult. I-a prezentat proiectul soţului ei, Elliot, co-fondatorul companiei de jucării Mattel.

În timpul unei excursii în Europa, în 1956, împreună cu micuţii ei, Barbara şi Kenneth, Ruth a descoperit păpuşa nemţească, numită Bild Lilli. Aceasta a ieşit pe piaţă în 1955 şi a fost creată după modelul unui personaj care apărea, într-o caricatură desenată de Reinhard Beuthin, în ziarul "Die Bild-Zeitung". Iniţial produsă pentru adulţi, spre surprinderea creatorilor, păpuşa a fost foarte bine primită şi de copii. Aceştia erau încântaţi de faptul că o pot îmbrăca în diversele piese vestimentare care erau disponibile separat.

De îndată ce s-a întors în Statele Unite, Handler a început să realizeze designul păpuşii, ajutată fiind de inginerul Jack Ryan. Odată definitivat proiectul, "părinţii ei" au decis să o boteze Barbie, după numele fetiţei lui Ruth, Barbara. Lansarea oficială a jucăriei a avut loc pe 9 martie 1959, iar aceasta este considerată a fi, şi în zilele noastre, ziua de naştere a lui Barbie.

Prima păpuşă Barbie a purtat un costum de baie creat dintr-un material imprimat alb-negru. Brunete sau blonde, în primul an de la lansare s-au vândut în jur de 350 000 de păpuşi, conform celor de la Wikipedia.com. De-a lungul timpului, această păpuşă a suferit numeroase modificări, cea mai importantă fiind cea din 1971. Atunci, ochii ei au fost desenaţi în aşa fel încât să pară că privesc înainte.

Plaja produselor Barbie s-a diversificat foarte mult, astfel că pe piaţă se găsesc nu doar păpuşi şi accesorii purtând această marcă, dar şi cărţi, jocuri video şi lista poate continua. Păpuşa a apărut în mai multe filme de animaţie, iar cea mai importantă apariţie a fost cea din 1999, din pelicula "Toy Story 2".

Foarte neobişnuit pentru o păpuşa inspirată oarecum din lumea modei, Barbie a devenit o „icoană” şi a primit o mulţime de premii. În 1974, o stradă din New York a primit, pentru o săptămână, numele de Barbie Boulevard, iar în 1985, artistul Andy Warhol a pictat un tablou cu imaginea acestei păpuşi.

Biografie

Se spune că numele complet al acestei jucării este Barbara Millicent Roberts şi provine din oraşul Willows, Wisconsin (oraş inventat). Părinţii ei se numeau George şi Margaret Roberts, iar ea a urmat cursurile şcolii din oraşul natal, urmând apoi să meargă la liceul Manhattan International High School, din New York.

A avut o relaţie sentimentală cu Ken, care a apărut pe piaţă în 1964. Ca şi Barbie, Ken a fost "botezat" după numele unuia dintre copiii celei care l-a creat, Ruth Handler.

S-a construit o adevărată poveste în jurul relaţiei de dragoste dintre Barbie şi Ken, astfel ca, în februarie 2004, a apărut un comunicat de presă din partea celor de la Mattel, conform căruia cei doi s-au despărţit, însă în februarie 2006 au redevenit un cuplu.

Barbie deţine o sumedenie de animale de casă, are o serie întreagă de maşini, printre care şi un Corvette roz. În plus, deţine o licenţă de pilot al unei linii aeriene comerciale. Mai mult decât atât, cariera acestei păpuşi a fost creată în aşa fel încât să confirme multitudinea de job-uri pe care le-ar putea avea o femeie. Ea a fost vândută ca şi astronaut - Miss Astronaut Barbie (1965), ca şi medic - Doctor Barbie (1988), dar şi Nascar Barbie (1998).

În anul 1997, formaţia danezo-norvegiană Aqua a lansat o melodie intitulată "Barbie Girl". Această melodie le-a adus şi un proces celor doi componenţi ai formaţiei, Mattel dând în judecată casa de discuri care îi producea, MCA Records. Procesul a început pe 11 septembrie 1997, iar în iulie 2002, judecătorul Alex Kozinski a hotărât că melodia se află sub protecţia unui gen foarte uzitat şi astăzi, parodia. În acelaşi an, Barbie a mai fost subiectul unui proces, de această dată cei de la Nissan au fost daţi în judecată de Mattel. Aceştia din urmă au pierdut, însă, din nou.

Competiţie

În iunie 2001, divizia de divertisment a grupului MGA a scos pe piaţă o concurentă a vestitei Barbie, numită Bratz. În 2004, s-a constatat faptul că apariţia concurentei i-a creat ceva probleme păpuşii minune, însă Mattel a continuat să producă acelaşi număr de păpuşi, haine şi accesorii, astfel că Barbie a rămas lider de piaţă. În 2005, cifrele au arătat că vânzările păpuşilor Barbie au scăzut cu 30 de procente în Anglia şi cu 18 procente în lume. Aceste scăderi au fost motivate de creşterea popularităţii lui Bratz.

Din cauza acestor cifre, un alt proces avea să zguduie piaţa jucăriilor Barbie. Mattel i-a dat în judecată pe cei de la MGA, producătorii lui Bratz, pentru furturi de informaţie. Carter Bryant, cel care a construit proiectul Bratz pentru MGA, lucra în perioada respectivă pentru Mattel. Procesul a fost câştigat de cei de la Mattel, care au primit despăgubiri de 100 de milioane de dolari. Pe 3 decembrie 2008, celor de la MGA li s-a interzis să mai vândă păpuşile Bratz.

Preţul unei păpuşi Barbie originală, cu accesoriile şi hăinuţele ei, se poate ridica până la 10 000 USD, spun cei de la Loti.com. Imaginează-ţi cât sunt de valoroase păpuşile Barbie care au ieşit pe piaţă în primele serii. Pot face parte, fără drept de apel, din categoria produselor de colecţie.

3/09/2010




poezii



Ghiocel s-a tot gândit



Ghiocel s-a tot gândit:
Din pătuţ n-o să se scoale
Tocmai azi, când e-nvelit
Cu-aşa păturică moale...

Va mai lenevi un ceas,
Şi-ncă unul, mai e vreme,
Până când un dulce glas,
Disperat, o să îl cheme...

-Ghiocel, vino degrabă,
Vreau să îţi arăt ceva!
Atunci, da, e altă treabă,
Din pătuţ jos se va da...

Ba, mai mult, o să se-mbrace
Cu hăinuţa lui curată,
Ce, aşa de mult îi place,
Că n-o schimbă niciodată...

Şi-şi va pune pantofiorii
Cu tălpi verzi, primiţi în dar
De la mama, pe când zorii
Îl prindeau pe drum, hoinar...





Concert de primavara



Pe o creangă, sus în nuc,
Cânt-o mierlă după ploaie
Şi-ntr-un prun un pui de cuc
Penele timid înfoaie.

În cireş un imn spre cer
Cântă chiar privighetoarea,
Ciocârlia de mister
Umple-acuma toată zarea.

Codobatura se vrea
Cântăreaţă-adevărată,
Tril cu tril, cum ştie ea,
Mai prejos nu se arată.

Piţigoii din zăvoi
Se trezesc şi ei la viaţă,
Guguştucii câte doi
De iubire ne învaţă.

O ciocănitoare sus
Într-un măr acuma bate,
Rândunel înspre Apus
Cântă trist, cântă departe.

Cra, cra, cra, pe limba ei
Cântă uite, chiar şi-o cioară,
Într-un clinc de clopoţei
Tot văzduhul se-nfioară!


Cand primavara se apropie, fiecare dintre noi asteapta cu nerabdare Sarbatoarea Sfanta a Invierii Domnului. Dar mai ales cand avem copii, Pastele nu este complet daca nu mentionam si despre iepurasul de Paste. Iepurasul de Paste este un personaj de poveste despre care se spune ca aduce oua vopsite si dulciuri copiilor in Sfanta zi de Paste.



Traditia iepurasului de Paste este un ritual pagan, care nu are nicio legatura cu sarbatoarea Mortii si Invierii lui Iisus Hristos. In realitate, iepurasul reprezinta simbolul fertilitatii si al naturii care se trezeste la viata odata cu venirea primaverii.



Legenda iepurasului, ca un simbol al Pastelui, a fost pentru prima data mentionata in Germania, avandu-si originea probabil in traditia populara precrestina. Primii care au facut dulciuri in forma de iepurasi au fost germanii, iar primele astfel de dulciuri inventate erau facute din coca si zahar.



Ca si Mos Craciun, si iepurasul de Paste, sau “Oschter Haws” cum mai este numit, este asteptat de copiii de toate varstele cu mare bucurie si emotie, fiind considerat una dintre marile placeri ale copilariei. Se spune ca daca copiii au fost cuminti de-a lungul anului, iepurasul darnic le va aduce in ziua de Paste oua de ciocolata, iepurasi de ciocolata si multe alte dulciuri numai de el facute.



Traditia spune ca cei mici trebuie sa construiasca un ciub sau un cosulet intr-un loc ferit de privirile celor mari undeva in casa sau in gradina, in care iepurasul sa depuna darurile bine-meritate de catre copiii cuminti.



Povestea iepurasului de PasteUnele povesti amintesc ca sarbatoarea Pastelui (“Easter” in engleza) si-a luat numele de la zeita Anglo- Saxona Eostre, care avea ca animal de companie un iepure. Este impresionant, dar acest iepuras al zeitei Eostre a facut primul ou colorat. Pornind de la aceasta legenda, americanii au inventat jocul “ascunsului oulaor” si “vanatoarea de oua”.



Fiecare popor are o alta viziune referitor la iepuras, dar pana la urma el este doar un mit care nu trebuie uitat, mai ales de catre copii.



In zilele noastre, simbolul iepurasului a fost intinat, transformandu-se intr-un lucru comercial, aproape intr-o industrie. In apropierea sabatorilor Pascale, magazinele sunt pline pana la refuz de iepurasi de plus si de jucarie, de ciocolata si diferite dulciuri in forma de iepuras, care se vand ca pe banda rulanta.



Nu uita sa-i povestesti micutului tau nazdravan despre iepurasul de Paste! Sa nu lasam aceasta traditie sa piara, si nici sa nu lasam sa se transforme in ceva comercial si lipsit de valoare.
căutare personalizată
Zumzi: reduceri dulci

cantecele