CADOURI
cel mai mare site de cadouri
6/11/2010
La varsta la care incep sa perceapa tot mai bine si sa inteleaga lumea inconjuratoare, copiii isi dezvolta in acelasi timp si imaginatia. Este un proces care face parte din evolutia intelectuala a copilului si de aceea este bine sa-l incurajam, dar si sa-l supraveghem pentru a nu aparea exagerari care sa-l afecteze emotional sau psihic.
Sunt lucruri pe care le putem arata copilului, pentru a le invata
dupa ce le descopera vizual, tactil, gustativ, dar sunt si o multitudine de notiuni abstracte sau chiar lucruri pe care nu i le putem arata in mod real, ci doar in carti, reviste, la televizor - acestea sunt cele care necesita perceperea intuitiva si fac uz de imaginatia copilului.
Un rol important in dezvoltarea imaginatiei il au desenele animate, dar mai ales povestile. Daca la inceput vom citi copiilor povesti simple, cu ilustratii bogate in detalii, care sa-i ajute sa le inteleaga, pe masura ce cresc le va fi mai usor sa isi imagineze povestile mai complexe si cu mai putine ilustratii.
Copiii fac uz de imaginatie si atunci cand se joaca. Chiar daca au jucarii diverse si complexe, le place de multe ori sa isi foloseasca si imaginatia; iar cand nu au prea multe jucarii la indemana, imaginatia este cu atat mai utila. Sunt multe cazuri in care este mai practic si pentru noi sa le incurajam jocul partial imaginar. De exemplu, o fetita va dori sa-si imite mama si sa gateasca sau sa-si serveasca prietenele cu o cafea - cu siguranta o vom incuraja sa foloseasca ingrediente imaginare in acest scop, dar ne vom preface ca gustam ceea ce a gatit sau ca bem o cafea excelenta, chiar daca in vasele pe care le-a folosit in acest scop sunt alte jucarii sau chiar nimic.
Unui copil care nu are partener de joaca de varsta apropiata cu care sa-si petreaca destul de mult timp i se intampla sa-si inventeze unul sau mai multi prieteni imaginari sau sa se ataseze in mod deosebit de una sau mai multe jucarii carora le da viata
. Acesti prieteni imaginari sunt adesea un partener de joaca ideal pentru ca se adapteaza bine dorintelor copilului. Ca urmare, e util sa-i lasam sa-si imagineze astfel de prieteni, dar fara a-i lasa sa se rupa complet de lumea reala.
Sunt situatii in care putem apela si noi la ajutorul prietenilor imaginari, sa comunicam cu copilul prin intermediul lor, cand incercam sa-i convingem sa faca sau sa nu faca ceva. Putem sa-i trimitem la culcare sau sa-i convingem sa-si termine portia de mancare, sa fie mai cuminti sau sa invete o poezie - cu si de dragul prietenilor imaginari. Uneori insa, prietenii imaginari sunt folositi si de copiii pentru a justifica anumite greseli sau pozne. Este mai simplu sa-ti spuna ca altcineva a venit si a mazgalit pe perete sau a varsat cana de lapte. In masura in care poznele nu sunt grave, putem intra in jocul lui si sa certam prietenul imaginar, dar sa-i explicam ca si el este raspunzator de ceea ce face prietenul imaginar.
Ca si in cazul adultilor, imaginatia - daca se incadreaza in limite normale - are un rol pozitiv in viata copiilor. Dar pentru copii este cu atat mai importanta cu cat ei au mai putine probleme si griji, au memoria mai putin incarcata si sunt marcati permanent de dorinta a se juca si a-si extinde orizontul cunoasterii.
Jocul de-a soarele
îndestulaţi-vă cu mici şi grătare
tata va prinde raze de soare
va construi ochelari din iarbă
pentru ochişorii voştri verzi
tata va trage de raze apoi
soarele înspre voi
să vă urcaţi pe el ca pe un carusel
va ridica apoi tata
salteaua de iarbă cu rădăcini
unde băiatul şi fata
vor ascunde soarele
şi gata
ziua se termină înainte de cină
mîine vom scoate soarele
din ascunzătoare
şi pornim spre marea cea mare
tragem iarăşi de raze spre dimineaţă
ascundem soarele în apă
şi în verdeaţă
la amiază ne adîncim în visare
îndestulaţi-vă cu mici şi grătare
6/10/2010
Ravisant
Colecţia Ravisant
Colectia Ravisant de bijuterii create manual cu Cristale Swarovski permite fiecarei piese sa accentueze
personalitatea si stilul oricarei femei.
Descopera o selectie vasta de bijuterii unice la preturi rezonabile atunci cand doresti un sirag elegant
de perle pentru seara, un colier stralucitor cu cristale swarovski pentru in oras, cercei perlute pentru
a-ti lumina ziua, bratari de efect pentru onomastici sau bijuterii indraznete si atragatoare.
5/17/2010
1 Iunie!
– Ziua Internationala a Copilului – Ce se stie sau nu se stie despre Ziua Copiilor din intreaga lume
Ziua Internationala a Copilului, 1 Iunie, a intrat in istorie ca avand inceputurile in anul 1925, an in care la Geneva s-a tinut Conferinta Mondiala pentru bunastarea copiilor, iar in China in acea zi de 1 iunie s-a sarbatorit Festivalul Dragonului, sarbatoare straveche, ce marcheaza in China inceputul verii, festival organizat de catre consulul Chinei la San Frascisco, pentru copii chinezi orfani.
Nu se stie de ce a fost aleasa data de 1 iunie, se spune ca a fost o simpla coincidenta, dar de atunci ziua de 1 Iunie a ramas ca fiind considerata Ziua Internationala a Copiilor pe peste tot din lume. De fapt, nu chiar peste tot in lume, caci unele tari, sarbatoresc Ziua Copilului la alte date din an, astfel, in India se sarbatoreste pe 14 Noiembrie, in Japonia si Coreea de Sud, pe 5 Mai, in Hong Kong pe 4 aprilie, in Turcia pe 23 aprilie, in Mexic pe 30 aprilie, in Indonezia pe 8 iunie, in Singapore pe 1 octombrie, iar in Congo pe 25 decembrie. O situatie chiar ciudata se intalneste in Germania, unde Ziua Copilui se sarbatoreste pe data de 1 iunie in jumatatea de Est, iar in partea de Vest ziua este sarbatorita pe 20 septembrie. UNICEF (Fondul Natiunilor Unite pentru Copii), infiintat in 1946, a stabilit o alta data pentru sarbatorirea Zilei Copilului: 20 noiembrie.
Ziua Copilului, aceasta zi de sarbatoare a celor mici este, de obicei, sarbatorita cu petreceri, diverse acţiuni dedicate copiilor, reuniuni in aer liber ale familiilor, programe TV cu emisiuni dedicate micutilor.
Pentru toti oamenii, chiar daca au sau chiar daca nu au copii:
Un secret: Copilul este bogatia omului sarac.
Un sfat: Pastreaza pentru totdeuna in suflet copilul din tine; astfel, nu va fi niciodata prea tarziu sa ai parte de o copilarie fericita.
Un alt sfat: Sa nu uiti niciodata de leapsa, de-a v-ati ascunselea, sotronul sau de omul negru, de genunchii mai mereu juliti si de hainele murdare de la joaca… Sa nu uiti de tine…
La multi ani tuturor copiilor si deasemenea tuturor parintilor! Sa va bucurati de copii vostri frumosi si sanatosi!
5/14/2010
3/10/2010
Istoria papusi babie
Mă cheamă: Barbara "Barbie" Millicent Roberts
M-am născut: prima apariţie - 9 martie 1959
Mama mea este: creatorul Ruth Handler
Barbie este cea care a revoluţionat lumea mondială a păpuşilor. Creată de Mattel şi lansată în 1959, Barbie este astăzi una dintre cele mai căutate şi apreciate păpuşi din întreaga lume. Cea care a construit prototipul este femeia de afaceri Ruth Handler, ea inspirându-se după modelul unei păpuşi nemţeşti numită Bild Lilli.
Ideea i-a venit în timp ce îşi privea fetiţa jucându-se cu păpuşi din hârtie. Acestea erau singurele jucării, de acest gen, de care se puteau bucura copiii. Realizând că ar putea fi o afacere foarte bună, Ruth a început să se gândească serios să creeze o păpuşa adult. I-a prezentat proiectul soţului ei, Elliot, co-fondatorul companiei de jucării Mattel.
În timpul unei excursii în Europa, în 1956, împreună cu micuţii ei, Barbara şi Kenneth, Ruth a descoperit păpuşa nemţească, numită Bild Lilli. Aceasta a ieşit pe piaţă în 1955 şi a fost creată după modelul unui personaj care apărea, într-o caricatură desenată de Reinhard Beuthin, în ziarul "Die Bild-Zeitung". Iniţial produsă pentru adulţi, spre surprinderea creatorilor, păpuşa a fost foarte bine primită şi de copii. Aceştia erau încântaţi de faptul că o pot îmbrăca în diversele piese vestimentare care erau disponibile separat.
De îndată ce s-a întors în Statele Unite, Handler a început să realizeze designul păpuşii, ajutată fiind de inginerul Jack Ryan. Odată definitivat proiectul, "părinţii ei" au decis să o boteze Barbie, după numele fetiţei lui Ruth, Barbara. Lansarea oficială a jucăriei a avut loc pe 9 martie 1959, iar aceasta este considerată a fi, şi în zilele noastre, ziua de naştere a lui Barbie.
Prima păpuşă Barbie a purtat un costum de baie creat dintr-un material imprimat alb-negru. Brunete sau blonde, în primul an de la lansare s-au vândut în jur de 350 000 de păpuşi, conform celor de la Wikipedia.com. De-a lungul timpului, această păpuşă a suferit numeroase modificări, cea mai importantă fiind cea din 1971. Atunci, ochii ei au fost desenaţi în aşa fel încât să pară că privesc înainte.
Plaja produselor Barbie s-a diversificat foarte mult, astfel că pe piaţă se găsesc nu doar păpuşi şi accesorii purtând această marcă, dar şi cărţi, jocuri video şi lista poate continua. Păpuşa a apărut în mai multe filme de animaţie, iar cea mai importantă apariţie a fost cea din 1999, din pelicula "Toy Story 2".
Foarte neobişnuit pentru o păpuşa inspirată oarecum din lumea modei, Barbie a devenit o „icoană” şi a primit o mulţime de premii. În 1974, o stradă din New York a primit, pentru o săptămână, numele de Barbie Boulevard, iar în 1985, artistul Andy Warhol a pictat un tablou cu imaginea acestei păpuşi.
Biografie
Se spune că numele complet al acestei jucării este Barbara Millicent Roberts şi provine din oraşul Willows, Wisconsin (oraş inventat). Părinţii ei se numeau George şi Margaret Roberts, iar ea a urmat cursurile şcolii din oraşul natal, urmând apoi să meargă la liceul Manhattan International High School, din New York.
A avut o relaţie sentimentală cu Ken, care a apărut pe piaţă în 1964. Ca şi Barbie, Ken a fost "botezat" după numele unuia dintre copiii celei care l-a creat, Ruth Handler.
S-a construit o adevărată poveste în jurul relaţiei de dragoste dintre Barbie şi Ken, astfel ca, în februarie 2004, a apărut un comunicat de presă din partea celor de la Mattel, conform căruia cei doi s-au despărţit, însă în februarie 2006 au redevenit un cuplu.
Barbie deţine o sumedenie de animale de casă, are o serie întreagă de maşini, printre care şi un Corvette roz. În plus, deţine o licenţă de pilot al unei linii aeriene comerciale. Mai mult decât atât, cariera acestei păpuşi a fost creată în aşa fel încât să confirme multitudinea de job-uri pe care le-ar putea avea o femeie. Ea a fost vândută ca şi astronaut - Miss Astronaut Barbie (1965), ca şi medic - Doctor Barbie (1988), dar şi Nascar Barbie (1998).
În anul 1997, formaţia danezo-norvegiană Aqua a lansat o melodie intitulată "Barbie Girl". Această melodie le-a adus şi un proces celor doi componenţi ai formaţiei, Mattel dând în judecată casa de discuri care îi producea, MCA Records. Procesul a început pe 11 septembrie 1997, iar în iulie 2002, judecătorul Alex Kozinski a hotărât că melodia se află sub protecţia unui gen foarte uzitat şi astăzi, parodia. În acelaşi an, Barbie a mai fost subiectul unui proces, de această dată cei de la Nissan au fost daţi în judecată de Mattel. Aceştia din urmă au pierdut, însă, din nou.
Competiţie
În iunie 2001, divizia de divertisment a grupului MGA a scos pe piaţă o concurentă a vestitei Barbie, numită Bratz. În 2004, s-a constatat faptul că apariţia concurentei i-a creat ceva probleme păpuşii minune, însă Mattel a continuat să producă acelaşi număr de păpuşi, haine şi accesorii, astfel că Barbie a rămas lider de piaţă. În 2005, cifrele au arătat că vânzările păpuşilor Barbie au scăzut cu 30 de procente în Anglia şi cu 18 procente în lume. Aceste scăderi au fost motivate de creşterea popularităţii lui Bratz.
Din cauza acestor cifre, un alt proces avea să zguduie piaţa jucăriilor Barbie. Mattel i-a dat în judecată pe cei de la MGA, producătorii lui Bratz, pentru furturi de informaţie. Carter Bryant, cel care a construit proiectul Bratz pentru MGA, lucra în perioada respectivă pentru Mattel. Procesul a fost câştigat de cei de la Mattel, care au primit despăgubiri de 100 de milioane de dolari. Pe 3 decembrie 2008, celor de la MGA li s-a interzis să mai vândă păpuşile Bratz.
Preţul unei păpuşi Barbie originală, cu accesoriile şi hăinuţele ei, se poate ridica până la 10 000 USD, spun cei de la Loti.com. Imaginează-ţi cât sunt de valoroase păpuşile Barbie care au ieşit pe piaţă în primele serii. Pot face parte, fără drept de apel, din categoria produselor de colecţie.
3/09/2010
poezii
Ghiocel s-a tot gândit
Ghiocel s-a tot gândit:
Din pătuţ n-o să se scoale
Tocmai azi, când e-nvelit
Cu-aşa păturică moale...
Va mai lenevi un ceas,
Şi-ncă unul, mai e vreme,
Până când un dulce glas,
Disperat, o să îl cheme...
-Ghiocel, vino degrabă,
Vreau să îţi arăt ceva!
Atunci, da, e altă treabă,
Din pătuţ jos se va da...
Ba, mai mult, o să se-mbrace
Cu hăinuţa lui curată,
Ce, aşa de mult îi place,
Că n-o schimbă niciodată...
Şi-şi va pune pantofiorii
Cu tălpi verzi, primiţi în dar
De la mama, pe când zorii
Îl prindeau pe drum, hoinar...
Concert de primavara
Pe o creangă, sus în nuc,
Cânt-o mierlă după ploaie
Şi-ntr-un prun un pui de cuc
Penele timid înfoaie.
În cireş un imn spre cer
Cântă chiar privighetoarea,
Ciocârlia de mister
Umple-acuma toată zarea.
Codobatura se vrea
Cântăreaţă-adevărată,
Tril cu tril, cum ştie ea,
Mai prejos nu se arată.
Piţigoii din zăvoi
Se trezesc şi ei la viaţă,
Guguştucii câte doi
De iubire ne învaţă.
O ciocănitoare sus
Într-un măr acuma bate,
Rândunel înspre Apus
Cântă trist, cântă departe.
Cra, cra, cra, pe limba ei
Cântă uite, chiar şi-o cioară,
Într-un clinc de clopoţei
Tot văzduhul se-nfioară!
Cand primavara se apropie, fiecare dintre noi asteapta cu nerabdare Sarbatoarea Sfanta a Invierii Domnului. Dar mai ales cand avem copii, Pastele nu este complet daca nu mentionam si despre iepurasul de Paste. Iepurasul de Paste este un personaj de poveste despre care se spune ca aduce oua vopsite si dulciuri copiilor in Sfanta zi de Paste.
Traditia iepurasului de Paste este un ritual pagan, care nu are nicio legatura cu sarbatoarea Mortii si Invierii lui Iisus Hristos. In realitate, iepurasul reprezinta simbolul fertilitatii si al naturii care se trezeste la viata odata cu venirea primaverii.
Legenda iepurasului, ca un simbol al Pastelui, a fost pentru prima data mentionata in Germania, avandu-si originea probabil in traditia populara precrestina. Primii care au facut dulciuri in forma de iepurasi au fost germanii, iar primele astfel de dulciuri inventate erau facute din coca si zahar.
Ca si Mos Craciun, si iepurasul de Paste, sau “Oschter Haws” cum mai este numit, este asteptat de copiii de toate varstele cu mare bucurie si emotie, fiind considerat una dintre marile placeri ale copilariei. Se spune ca daca copiii au fost cuminti de-a lungul anului, iepurasul darnic le va aduce in ziua de Paste oua de ciocolata, iepurasi de ciocolata si multe alte dulciuri numai de el facute.
Traditia spune ca cei mici trebuie sa construiasca un ciub sau un cosulet intr-un loc ferit de privirile celor mari undeva in casa sau in gradina, in care iepurasul sa depuna darurile bine-meritate de catre copiii cuminti.
Povestea iepurasului de PasteUnele povesti amintesc ca sarbatoarea Pastelui (“Easter” in engleza) si-a luat numele de la zeita Anglo- Saxona Eostre, care avea ca animal de companie un iepure. Este impresionant, dar acest iepuras al zeitei Eostre a facut primul ou colorat. Pornind de la aceasta legenda, americanii au inventat jocul “ascunsului oulaor” si “vanatoarea de oua”.
Fiecare popor are o alta viziune referitor la iepuras, dar pana la urma el este doar un mit care nu trebuie uitat, mai ales de catre copii.
In zilele noastre, simbolul iepurasului a fost intinat, transformandu-se intr-un lucru comercial, aproape intr-o industrie. In apropierea sabatorilor Pascale, magazinele sunt pline pana la refuz de iepurasi de plus si de jucarie, de ciocolata si diferite dulciuri in forma de iepuras, care se vand ca pe banda rulanta.
Nu uita sa-i povestesti micutului tau nazdravan despre iepurasul de Paste! Sa nu lasam aceasta traditie sa piara, si nici sa nu lasam sa se transforme in ceva comercial si lipsit de valoare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
căutare personalizată